În această dimineață, în timp ce pregăteam micul dejun, am aruncat o privire afară și am observat-o pe vecina mea de la etaj, o femeie drăguță de 70 de ani, care se străduia să descarce cutii de sifon din mașină. Instinctiv, m-am simțit obligat să o ajut. M-am repezit afară și am salutat-o călduros, spunând: „Te rog, lasă-mă să te ajut”. Cu toate acestea, ea a răspuns tăios: „Nu, am înțeles”.
Puțin surprinsă, m-am gândit că ar putea prefera să se descurce singură. Am întrebat cu blândețe dacă aș putea măcar să duc cutiile pe scări pentru ea. Din nou, ea a insistat: „Nu, nu am nevoie de ajutor. Încă nu mă duc sus”. I-am respectat dorințele și i-am răspuns: „Bine, bine, sunt aici dacă ai nevoie de ceva”. S-a uitat înapoi la mine, surprinsă.
Mai târziu, când eram pe punctul de a curăţa cutia de gunoi a pisicii mele, am auzit o bătaie în uşă. Era vecinul meu! Am primit-o cu un zâmbet, iar ea și-a cerut imediat scuze pentru grosolănia ei de mai devreme. Am liniştit-o, spunând: „Nu-i nimic, am înţeles”. I-am oferit șansa să intre, dar ea a refuzat.
Conversația noastră a continuat, iar ea și-a tot exprimat scuzele. Am insistat că este bine și chiar am invitat-o să încerce niște ceai pe care l-am băut. După un moment de ezitare, ea a fost de acord. Am menționat că pisicile mele probabil ar ieși să o întâmpine dacă aș lăsa ușa deschisă și, spre încântarea mea, a intrat înăuntru.
Când scoteam ceaiul din bucătărie, ea părea cu adevărat uimită de bunătatea și lipsa de resentimente. Am simțit că acest moment ar putea fi un punct de cotitură și m-am rugat ca atunci când am împărtășit cu ea sursa Cuvintelor Iubirii Mamei, inima ei să fie deschisă să o primească.